Utopia iubirii adevarate

Ceasul pare ca incet isi face cuibul,
Iar omul deveni usor sclavul unui ciclu,
Caci in urma timpului palira atatia.
De clepsidra vietii piere si om, si zeu,
Dar podeaua, Doamne, cate chipuri o calcara.
Doar soarta soarelui e neschimbata,
Care nu inceteaza a rasare.
Insa tu, minune efemera,
Sfant pe lume, nimic n-ai.
Poate doar sangele prin care
Din viata, viata dai.
Iar cladiri si scrieri, in negura vremurilor,
Vazut-am eu cum ai nostri copii,
In mutul pamant, ei le-ngropara.
Singura fara de pret ramase atunci iubirea.
Iubirea amara ce dezleaga cele mai curate vieti,
Caci ea le leaga trecator si tot mai multe lacrimi cere.
De nestavilit a ei sete de durere,
Caci in timp, ea te consuma 
Secatuind izvorul sufletului tau.
Insa in a ta traire seaca,
Recunoaste, singura ispita ce merita a ta viata,
Este doar secunda in care, cel iubit,
Ti se pierde-n brate.
Iar pentru acea clipita scurta, ai muri.
Si ai sa mori s-o mai traiesti o data.
Dezlegat-am multe guri, dar cand el privea dezamagit,
Am aflat in disperarea sa de a ma iubi,
Ca el nu m-ar fi lasat nicicand,
In capcana vremurilor sa ma sting.

Copila

Si as scrie randuri mii, caci in versuri eu ma pierd 

Si ma redescopar in lipsa rimei lor.

Intre acestea sunt un intelept nesabuit

Si ma redescopar mereu si mereu.

A da viata unor cuvinte nu oricine poate.

Nu degeaba scriu necontenit,

Poate candva un alter ego se va opri din drumul sau

Sa ma inteleaga.

Unii canta, altii danseaza,

Dar cine sta sub lumanare,

Noapte de noapte, neincetat sa scrie?

De nu-ti place ce citesti,

Atunci sa stii ca cine sunt

Mai putin te-ar incanta.

Caci nu sunt nimic mai mult

Decat ce te fac pe tine sa traiesti

Ale mele strofe, atunci cand ma citesti.

Nu sunt un alt poet si despre poezie,

Prea multe nu stiu.

Sunt doar o copila ce se cauta pe sine.

Si atunci cand copila uita cine e

Si unde se duce,

Atunci deschide un caiet rascolit de amintiri

Ia condeiul si schiteaza intr-insul ce e de nedescris:

Spiritul.

N-a gandit prea mult nici la randul ce urmeaza

Ci a-nsirat doar ce i-a soptit sufletul.

Si nu ii pasa de ce ai a spune

Caci nu vrea decat un confesor.

Si ce duhovnic mai tacut decat condeiul?

Si ce oglinda mai clara decat cuvantul?

Ce putere mai mare exista decat a acestora impreuna?

Zamislesc viata prin cuvinte.

Si cu multa staruinta,

Ajungi sa stapanesti necunoscutul,

Totodata singurul ce iti este cunoscut,

Ego-ul .

Ma inchin ochilor tai

Ma inchin ochilor tai 

Si de ar trece mii prin fata alor mei

Nu compar si nu exista

Altii ca ai tai.

Si de ar trece mii de ani

Sa nu crezi ca te am uitat.

Am invatat cu greu

Sa traiesc cu povara acelor ochi ce sunt ai tai.

De ce crezi ca nu am stare

Si rost in lume caut?

Caci icoana vietii mele

Ma tot cauta in alta parte.

Ma inchin ochilor tai

Si ieri,

Si azi,

Si maine.

Si am s-o fac pana se vor sfarsi zilele mele.

Caci numele privirii tale

S-a grefat intamplator pe bratele mele.

Si n-am sa uit de-a lungul anilor

Copila pe care tu o protejai,

Care astazi e femeie,

Iara tie iti inchina orice sentiment al ei.

Ma inchin ochilor tai

Si de as putea a-I aduce inapoi

Ti-as fi de toate.

As muta nu munti si mari,

Ci lumea asta mare

In care chipul tau nu are asemanare.

Ultimul meu strop de iubire

S-a sfarsit cand am invatat sa traiesc fara tine.

Si uite-ma cum iti inchin 

Randuri, randuri fara ca ochii tai sa vada 

Si uite-ma cum iti inchin 

Ganduri, ganduri fara ca sufletul tau sa simta.

Joc de sorti

As dispera pentru singura miscare
Fina, lenta, ce descopera acea carte,
Pentru capatul de lume ce se-neaca
In mintea celui ce o joaca.

As corupe o ierarhie intreaga,
Multa si umila, pierduta-n rutina,
Pentru nebunia clipei ce te cuprinde
In antagonicul joc de sorti.

As distruge al universului rost,
Fara de sens, fara de legi,
Pentru mica glorie a orgoliului
In lupta sinelui ce e fara inteles.

As sugruma frustrari si esecuri,
Nenumarate si marcante, fara voie,
Pentru victoria ca-nalta si da aripi
In virtutea supraomului ce-n mainile sale o inhata.

De e puterea cea de-ti intuneca mintea
As dori sa-nvat sa-i fiu stapana
Caci vreau sa stiu si sa-nteleg
Ce natura are ceea ce traiesc.

Sa ma scald in mica apa a adevarului,
Mi as pune ramasag propria viata
Si as cadea la invoiala
Ca un jucator avid dupa castig.