Copila

Si as scrie randuri mii, caci in versuri eu ma pierd 

Si ma redescopar in lipsa rimei lor.

Intre acestea sunt un intelept nesabuit

Si ma redescopar mereu si mereu.

A da viata unor cuvinte nu oricine poate.

Nu degeaba scriu necontenit,

Poate candva un alter ego se va opri din drumul sau

Sa ma inteleaga.

Unii canta, altii danseaza,

Dar cine sta sub lumanare,

Noapte de noapte, neincetat sa scrie?

De nu-ti place ce citesti,

Atunci sa stii ca cine sunt

Mai putin te-ar incanta.

Caci nu sunt nimic mai mult

Decat ce te fac pe tine sa traiesti

Ale mele strofe, atunci cand ma citesti.

Nu sunt un alt poet si despre poezie,

Prea multe nu stiu.

Sunt doar o copila ce se cauta pe sine.

Si atunci cand copila uita cine e

Si unde se duce,

Atunci deschide un caiet rascolit de amintiri

Ia condeiul si schiteaza intr-insul ce e de nedescris:

Spiritul.

N-a gandit prea mult nici la randul ce urmeaza

Ci a-nsirat doar ce i-a soptit sufletul.

Si nu ii pasa de ce ai a spune

Caci nu vrea decat un confesor.

Si ce duhovnic mai tacut decat condeiul?

Si ce oglinda mai clara decat cuvantul?

Ce putere mai mare exista decat a acestora impreuna?

Zamislesc viata prin cuvinte.

Si cu multa staruinta,

Ajungi sa stapanesti necunoscutul,

Totodata singurul ce iti este cunoscut,

Ego-ul .