Lumea noastra este precum un rau ce separa doua continente , doua culturi diferite , este granita ce imparte si totodata reuneste doi zei : bunul si raul .
Fiintele umane sunt nascute pure , calite de viata , insa intinate de destin . Viata este precum un test al credintei . Vedem prezenta divinitatii in jurul nostru cu fiecare secunda ce trece , dar sustinem cu tarie continuu ca Universul l a creat pe dumnezeu, si nu Dumnezeu universul. Permiteti mi sa afirm ca eu consider ca exista o oarecare sinonimie intre concepte . Noi , creati dupa asemanarea Domnului , nu suntem capabili de perfectiune , dar o cerem cuiva in a carui existenta nici nu ne incredem .
Ni s a intiparit in ADN probabil sa asteptam o dovada palpabila , suport la orice afirmam. Dar nu e oare insasi natura lucrurilor , cursul firesc al evenimentelor o baza autentica a existentei sale ? Respect si inteleg perfect scepticul , daca Iisus ar fi lasat un mesaj mai clar , poate nu ar fi fost considerat prost crescut . Nu ca ar fi fost lipsit de un tata exemplar.
Cuvantul divin s a intrupat in Sfanta Biblie , cu toate ca si aceasta este in ochii nostri cel mult o istorie… Umanitatea este schisma dintre Dumnezeu si Diavol . Viata este o salahorie sacra ce odata ajunsa la saturatie de acte filantropice si persoane abjecte se intrerupe . Sau este intrerupta .
Ramane pe umerii filosofilor sa duca in timp crucea lui Hristos . Da, filosofii sunt singurii utopisti ai umanitatii gata sa clacheze si sa sacrifice pentru un vis sau un principiu iluzoriu . Principiu colat unui crez evaziv .
