Ceasul pare ca incet isi face cuibul,
Iar omul deveni usor sclavul unui ciclu,
Caci in urma timpului palira atatia.
De clepsidra vietii piere si om, si zeu,
Dar podeaua, Doamne, cate chipuri o calcara.
Doar soarta soarelui e neschimbata,
Care nu inceteaza a rasare.
Insa tu, minune efemera,
Sfant pe lume, nimic n-ai.
Poate doar sangele prin care
Din viata, viata dai.
Iar cladiri si scrieri, in negura vremurilor,
Vazut-am eu cum ai nostri copii,
In mutul pamant, ei le-ngropara.
Singura fara de pret ramase atunci iubirea.
Iubirea amara ce dezleaga cele mai curate vieti,
Caci ea le leaga trecator si tot mai multe lacrimi cere.
De nestavilit a ei sete de durere,
Caci in timp, ea te consuma
Secatuind izvorul sufletului tau.
Insa in a ta traire seaca,
Recunoaste, singura ispita ce merita a ta viata,
Este doar secunda in care, cel iubit,
Ti se pierde-n brate.
Iar pentru acea clipita scurta, ai muri.
Si ai sa mori s-o mai traiesti o data.
Dezlegat-am multe guri, dar cand el privea dezamagit,
Am aflat in disperarea sa de a ma iubi,
Ca el nu m-ar fi lasat nicicand,
In capcana vremurilor sa ma sting.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu