Joc de sorti

As dispera pentru singura miscare
Fina, lenta, ce descopera acea carte,
Pentru capatul de lume ce se-neaca
In mintea celui ce o joaca.

As corupe o ierarhie intreaga,
Multa si umila, pierduta-n rutina,
Pentru nebunia clipei ce te cuprinde
In antagonicul joc de sorti.

As distruge al universului rost,
Fara de sens, fara de legi,
Pentru mica glorie a orgoliului
In lupta sinelui ce e fara inteles.

As sugruma frustrari si esecuri,
Nenumarate si marcante, fara voie,
Pentru victoria ca-nalta si da aripi
In virtutea supraomului ce-n mainile sale o inhata.

De e puterea cea de-ti intuneca mintea
As dori sa-nvat sa-i fiu stapana
Caci vreau sa stiu si sa-nteleg
Ce natura are ceea ce traiesc.

Sa ma scald in mica apa a adevarului,
Mi as pune ramasag propria viata
Si as cadea la invoiala
Ca un jucator avid dupa castig.