Daca mor, dragostea noastra nu o sa moara cu mine.
Iubirile mari nu se traiesc, doar se intalnesc. Acestea nu apartin oamenilor sa le poata stapani, iata de aceea doua suflete nu se pot uni.
Cumva, chipul celuilalt este trecutul, prezentul si viitorul indragostitului. Desi nu l-a vazut si nu si l-a imaginat - il cunoaste. Desi il vede - nu il poate detine. Desi l-a avut - il va bantui pentru totdeauna.
Primele luni sunt cumplite, dar abia dupa cativa ani indragostitul intelege ca iubirea nu moare niciodata.
Cu pretul torturii sinelui, disperati, isi vor reda libertatea. Intocmai ca iubirea mamei - acestia vor face sacrificiul suprem pentru ca uniunea lor e toxica desi este cea mai sincera.
Dragostea adevarata este atat de oarba si de nemiloasa incat nimeni niciodata n-ar alege lumea in detrimentul persoanei iubite, ci ar face crima si s-ar dezice de toate.
Stiind ca rana lor e vie in celalalt, se vor departa... Dar nimeni nu ii va desparti vreodata.
Pentru ca nu omul i-a legat.
Iubirea din filme exista, am trait-o chiar eu.
Cum se simte? Cum este?
Este ca si cand toata fericirea din lumea asta mare a disparut si nu o sa se mai intoarca niciodata. Este disperare, este tristete fara capatai. Ca atunci cand te ineci dar tu nu vrei sa mori, ca atunci cand ti se pune o perna pe fata ca sa te sufoci, dar tu esti un supravietuitor, un razboinic care iti doresti sa traiesti cu orice pret. Este ca atunci cand nu poti sa respiri si simti cum se scurge viata incet-incet din tine doar ca durerea nu e fizica, ci e undeva in tine ca atunci cand ai vrea sa invii pe cineva mort. Ca atunci cand ai asa mare nevoie de acel cineva incat efectiv l-ai ridica din sicriu. Ca atunci cand plangi, dar in loc de lacrimi ti-ar curge acid si s-ar scurge inauntrul trupului tau.
Cum se simte? Cum este?
Este ca si cand nu i-ai mai da drumul la mana niciodata de teama. Ca si cand nu te-ai putea satura, ca si cand il cunosti pe celalalt de o viata. Este si cand ai avea pe cineva cu aceleasi obiceiuri, aceleasi placeri si aceleasi ganduri. Ca si cand ai vrea sa ai totul ca sa ii dai totul. Ca si cand ai vrea sa fii alt om, un om mai bun si un om mai puternic ca sa fii acolo daca are nevoie. Ca si cand ai fi dezbracat. Ca si cand ai fi inteles intru totul. Este ca atunci cand nici un varf de munte nu mai pare greu de cucerit. Ca si cand orice altceva este fara valoare.
Trebuie sa existe ceva in viata ta care sa aiba valoare mare. Ceva, orice, o casa, o persoana, o tigara, o hartie. Imagineaza-ti ca viata asa cum o stii - se darama. Tot ce mai are sens sunt plimbarile voastre pe o plaja interminabila, noptile impreuna si poate poezia lui Eminescu.
Poate a altora se implineste, eu am ajuns sa cred ca nu. Am trait candva iubirea asta bolnava si inca o port in mine mereu. Poate chiar cu tine de citesti aceste randuri. Imi pare rau. Imi pare rau ca n-am avut curaj s-o fac posibila. In plus, tu esti fericit asa. Nu imi ceri niciodata nimic, poate crezi ca te-am uitat.
Te-am uitat. Chipul tau are aceeasi opacitate in mintea mea pe care o avea dinainte de a te vedea prima oara. Esti acolo inca, undeva pierdut...
Dar tu, spre deosebire de alti oameni, nu o sa pleci nicicand ci in capul meu te vei intoarce sa ma verifici din cand in cand intocmai cum o faci la telefon. Sunt bine.
Iti scriu o carte. Doar noi doi vom sti ca e povestea noastra. Povestea noastra care nu o sa moara cu mine...
Dar noi doi ne-am ingropat deja.
* absolut totul este fictiune, toate sunt vise ...visele mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu